Prof. Dr. Copăescu Cătălin, în vârsta de 50 de ani, medic primar chirurgie generală, doctor în medicină, cercetător ştiinţific gradul I, profesor asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, şeful Departamentului de Chirurgie din Delta Hospital, directorul Centrului de Excelenţă  în Chirurgia Bariatrică BariXL, Director Executiv Centrul de Training in Chirurgie Laparoscopica Delta Hospital.

Educaţie şi formare profesională – Absolvent Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină şi Farmacia Carol Davila Bucuresti (1987); specialist în Chirurgie Generala, Spitalul Sf. Ioan Bucuresti (1993), Doctor in Medicina (1997); acreditat în chirurgie laparoscopică şi toracoscopică – România (din 1995); acreditare in chirurgie laparoscopica – Scietatea Franceză de Chirurgie Digestivă (din 1996);acreditat în chirurgie bariatrică (din 2002) ; Profesor Asociat în Chirurgie Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacia ʺCarol Davilaʺ Bucureşti  (din 2011).

Experienţa profesională în domeniul proiectului:  Chirurgie generală: proceduri laparoscopice, toracoscopice şi clasice pentru patologia maligna si benigna (peste 600 de proceduri/an). Cea mai mare experienţă din Romania pentru: chirurgia bariatrică a pacientului cu obezitate morbida, tratamentul laparoscopica al BRGE şi al herniei hiatale. Experienţă bogată în chirurgia laparoscopica colorectală, a suprarenalelor, herniilor inghinale, histerectomiei. Training al rezidenţilor şi al medicilor în chirurgia laparoscopică în cadrul Centrului de Training în Chirurgia Laparoscopică, Spitalul “Sf. Ioan” Bucuresti (din 1994). Cercetare clinica in domeniul refluxului gastro-esofagian, cancerului colo-rectal, chirurgie bariatrica, NOTES

Lucrari originale publicate: 18 (Jurnale nationale); capitole în cărti chirurgicale: 7 (autor şi coautor); prezentări în diferite simpozioane/congrese: 159 (naţionale şi internaţionale)

Apartenenţă la Asociaţii Profesionale: Societatea Româna de Chirurgie, Asociaţia Romana de Chirurgie Endoscopica (membru co-fondator) – Secretar general, Asociaţia Română de Chirurgie Bariatrică (membru co-fondator), Fundaţia de Chirurgie Laparoscopică şi Toracoscopică (membru co-fondator) – Administrator, Federaţia Internaţională de Chirurgie a Obezităţii – IFSO, Societatea Europeană de Chirurgie Endoscopică EAES, membru in grupul NOTES,  Societatea Europeana de Endoscopie Gastrointestinala – ESGE, Asociaţia Internaţională a Chirurgilor Gastroenterologilor şi Oncologilor – IASGO, Societatea Europeană de Nutriţie Clinică şi Metabolism – ESPEN, Chirurgie Digestiva Europeana.

Activităţi de training:  1. Activităţi legate de ARCE, afiliată la Secretariatul General al EAES, infiintarea web-site-ului asociatiei –  www.arce.ro –  articole; organizare evenimente ştiinţifice; librărie video cu tehnici chirurgicale; realizarea, procesarea si trimiterea de raporturi lunare (către membrii ARCE) continând informaţii despre activităţiile ştiinţifice medicale recente sau viitoare, organizate în România sau internaţional 2. Activitati legate de EAESMembru al grupului NOTES – întruniri de lucruîn Barcelona, Stockholm. Studiu clinic in BRGE – membru al grupului condus de Prof. Karl Fuchs (C Copaescu, A Malinovskiy, V Grubnik, KH Fuchs). Studiul EAES-GERD “Trial on clinical presentation of the disease and eating habits” – Studiu extins în 3 tări (Germania, Ucraina, România)

Cele mai importante 5 realizări în domeniul proiectului:

  1. este medicul care a introdus în România chirurgia bariatrică laparoscopică (gastric band, gastric bypass, gastric sleeve, plicatura gastrică)
  2. a realizat până în prezent peste 4500 de intervenţii bariatrice, dintre care peste 2500 de gastrectomii longitudinale (gastric sleeve)
  3. Articol: Gastrectomia longitudinala pentru tratamentul obezităţii morbide. Jurnalul de Chirurgie; vol. 6 issue 3, p403 (2010)
  4. Articol: Laparoscopic sleeve gastrectomy for morbid obesity. Chirurgia (Bucuresti) 104(1):79-85 (2009)

5. Articol: Effects of Sleeve Gastrectomy versus Gastric Bypass on Type 2 Diabetes Mellitus Remission in Obese Patients. Jurnalul Român de Diabet Nutritie şi Boli Metabolice 19(4):361-371 doi: 10.2478/v10255-021-0042-0 (2012)